O nouă zi
E atât de greu uneori să te oprești... Știi că nu e ceva bun, dar uneori nu mai ai energie să faci ce trebuie.
Le voi spune părinților despre recidiva mea, deoarece nu vreau să mai ascund asta. E greu să mă confrunt, dar e ceva despre care trebuie să vorbesc. E important pentru părinții mei și nu vreau să-i mint, chiar dacă ar fi minciună prin omisiune...
Nu e totul perfect și roz pe lumea asta, dar nici nu vreau să fie așa. Nu aș mai putea fi atât de recunoascătoare când pot zâmbi sau pot să să râd cu adevărat. Se simte diferența când râzi sec, râzi ca să acoperi ceea ce simți sau că ești amuzat sau fericit. Eu o pot simți. Uneori e greu până și folosești masca de a fi ferict sau plictisit, când de fapt ești orice altceva decât în regulă...
Mă trezesc cu motivația de a le spune părinților. O voi face chiar dacă nu le va mai păsa de mine. Probabil nu vor mai dori să aibă de-a face cu mine, dar întotdeauna s-a întâmplat asta. Ar trebui să mă obișnuiesc până acum. Nu ar trebui să-mi pese atât de mult de părerea altora, dar nu mă pot abține.
Îl găsesc pe Harry. Îi urez Bună dimineața! și zâmbesc. El îmi răspunde și mă duce la el în cameră. M-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit despre faptul că m-am rănit, dar mi-e frică să le spun părinților, dar așteptam să se trezească ca să le zic. El mă pune să aștept câteva secunde cu ochii închiși. Îmi arată încheieturile și brațele sale pline de cicatrici. Mi-a povestit că a trăit cu familia Dursley aproximativ 5 ani. Mama lui fusese în comă, iar Severus nu reușise să aibă grijă de el. Nu e supărat pe Severus, dar nici pe Lily. Au făcut ceea ce au simțit că e cel mai bine în acel moment. L-am luat în brațe. Apoi mi-a povestit că a fost bătut de unchiul și mătușa lui până la sânge și la grădiniță de către Dudley și gașca lui.
Mă simt atât de rău pentru el. Mă întreb cum a reușit să se oprească. L-am întrebat și mi-a spus că a ajuns să simtă emoțiile celorlalți și să le absoarbă ca un burete. Când Severus l-a salvat, a reînvățat ce înseamnă familia. L-am întrebat ce s-a întâmplat cu familia Dursley. El a spus că au ajuns să moară într-un accident de mașină. Îi pare rău pentru ei și încă simte că e vina lui că au murit. Mi-a povestit că logic știa asta, dar nu putea trece peste. I-am povestit că și eu simt la fel, în sensul că e foarte greu să lupt cu tentațiile și chiar nu am vrut să mă zgârii iar, dar totuși s-a întâmplat.
M-a luat în brațe. I-am auzit pe părinți că pregăteau micul-dejun. Am coborât cu Harry. Le-am spus părinților despre recidiva mea, iar ei mi-au spus că vindecarea e un proces, iar asta înseamnă că nu ai cum să treci peste din prima. Mi-au spus că sunt și vor fi întotdeauna alături de mine și că mă vor sprijini. Am început să plâng pentru că nu m-am așteptat niciodată la acest răspuns. M-au luat în brațe și am făcut un fel de sandvici de îmbrățișare. A fost drăguț. Le-am povestit despre medicamente că mai mult am mai multe tentații și că mă simt mai rău decât bine.
S-au supărat puțin, deoarece nu le-am spus de la început, dar mi-au spus că va trebui să-i spun domnului terapeut. Mi-e foarte frică, dar o să-i spun, deoarece dacă nu-i voi spune eu, îi vor spune părinții. Nu vreau să-i dezamăgesc...
Ne-am apucat de mâncat, am reușit să mănânc câteva fructe și nuci. Nu e cât ar trebui să mănânce cineva de vârsta mea, dar e un început.
Încep testele. Am reușit bine la Transfigurare și la Farmece.
Transfigurarea a fost cu un punctaj mai mic, deoarece nu am „respectat instrucțiunile”, adică nu am spus incantația. Sunt mulțumită totuși. Nu mi-a scăzut prea mult. O să am o notă bună, totuși. Nu prea mi se pare corect că trebuie să spui incantația, atunci când practic forțezi magia să facă ce vrei. E mult mai simplu și logic să te gândești la cum vrei să afecteze magia un obiect. Probabil că sunt singura nebună care știe să facă asta.
Farmecele au fost drăguțe și mi-a plăcut că nu am pierdut puncte pentru că nu pot folosi incantația. Poate că ar trebui să mă forțez să folosesc incantația și să fiu la fel ca ceilalți. Am avut de făcut o felie de ananas să danseze și să schimb culoarea unei gogonele în roșu. Sunt mulțumită pentru că am făcut tot ce am putut și sper să am note mari.
Întotdeauna am fost lăudată și apreciată numai pentru rezultatele academice, deci de aceea sunt atât de setată pe ele:(. Nu sunt sigură dacă voi mai reuși să țin pasul cu tot, dar mă voi strădui. Voi face tot ce pot.
Momentan sper să găsesc o clasă goală să mă descarc de tot stresul pe care l-am avut. Mai târziu voi merge la cartierul părinților și îi voi anunța despre teste și despre „neptința” mea de a folosi incantații și mișcare de baghetă la vrajă și faptul că e mult mai logic să faci asta fără baghetă. Voi face și câteva argumente. Nu vreau să schimb nimic, mi-aș dori la Transfigurare să mi se scadă puncte doar din cauza acestei „neputințe”.
Aș mai avea mâine două teste la Poțiuni și la Ierbologie. Mi-e frică la Ierbologie că o voi face lată. La Poțiuni sunt stresată că tatăl meu îmi va corecta testul și va analiza poțiunea. E mult mai stresant, dar probabil mă voi descurca. Nu mai vreau să fiu ciudata specială din clasă. Vreau doar să fiu normală și să nu ies în evidență.
Probabil că nu se va întâmpla niciodată, dar e o dorință care mi-ar plăcea să fie îndeplinită.
Se face seară, deci trebuie să fug. Sunt încă în viață:), deci nu e nicio problemă. Toate cele bune tuturor! Pe mâine!