O zi foarte grea
Părerea lui Hermione
Nu totul e așa cum pare...
Păcat că am crezut că e așa...
Am avut o noapte albă... Nimic special, presupun. Am stat până târziu să învăț, dar n-am mai putut să adorm. E reconfortant într-un fel. Mă pedepsesc eu, decât să mă pedepsească alții. E o prostie, dar e realitatea mea. Așa că am fugit spre Cameră. Nu prea am ce face, așa că măcar am cum să-mi omor timpul citind și învățând. Stabilesc totuși o alarmă la ora 7. Asta înseamnă 6 ore de tihnă... Am făcut o bibliotecă care să se autoactualizeze (Mulțumesc, Cameră!), apoi m-am apucat să citesc „Hogwarts, o surtă istorie”. Am un caiet pe lângă mine ca să-mi pot lua notițe. Nu vreau să mai fiu singura neștiutoare. De acum îmi voi nota absolut orice într-un caiet. Măcar dacă se întâmplă ceva, să se poată afla exact cum a fost viața mea cu adevărat, să nu fie doar presupuneri...
Nu am de gând să mor prea curând, stați liniștiți! Voi continua momentan. Totuși, s-ar putea să nu mai fie mult timp...
Așa că acesta e Jurnalul meu. I-am făcut un farmec de pagini infinite. Nu voi mai avea niciodată nevoie de alt caiet. Nu veți afla despre acest Jurnal decât dacă:
- Sunt moartă.
- Am trecut peste tot.
- Voi avea vreo tentativă de suicid sau mi se vor găsi cicatricile...
Veți descoperi singuri care este/sunt motivul/motivele.
Continui să-mi iau notițe. Vreau să termin cartea până la micul dejun. Se pare că reușesc. Mai am o oră de așteptat. Acum încep să exersez magia. Am acel toiag. Vreau să văd cât de bine mă pricep cu ea, ca să știu de unde încep. Având în vedere biblioteca, observ că apare o tablă pe care sunt scrise niște incantații. Încerc să le pronunț. Nu le pronunț, dar mă concentrez pe ceea ce este rezultatul acelei vrăji. Magia mea face singură toată treaba. Reușesc toate acele vrăji din prima. Mi se pare ciudat, probabil că bagheta mea face tot...
Se face 7 totuși, așa că fug la masă. Trebuie să mă forțez să mănânc. Totuși nu reușesc să iau decât o felie de pâine cu o linguriță de gem. Măcar am putut mânca ceva. Aștept cursurile de azi.
Din ce am văzut am Farmece duble, Transfigurare dublă și Poțiuni duble. Îmi place. Sper să nu fim obligați să folosim incantațiile. E foarte greu să faci asta. E ca și cum ai pune pe cineva talentat la sport să nu facă sport. E crud. Nu mă voi plânge totuși. O să testez magia fără baghetă. Astfel, n-o să am nevoie neapărat de toiag.
Nu sunt atât de norocoasă. Trebuie să folosesc bagheta. Toți sunt stană de piatră când o văd... Se pare că e Toiagul Morganei, o vrăjitoare care a făcut magie neagră... Nu știu ce e magia neagră. Cred că magia se bazează pe intenție. Poți folosi un blestem ca să ajuți sau o vrajă ca să rănești. Nu știu ce e atât de greu de priceput.
Nu pot face nicio vrajă folosind incantațiile, așa că mă concentrez pe rezultat. Se pare că doar așa merge. Sunt prima care a reușit. După mine termină Draco Malfoy, dacă am reținut bine. E în Slytherin, pare bătăuș, dar e doar o mască. Voi încerca să vorbesc cu el într-o pauză. S-ar putea să aibă nevoie de ajutor. Nu se întâmplă nimic altceva, cu excepția faptului că Profesoara McGonagall îmi ia puncte pentru că nu am spus incantația. Acum am o detenție și trebuie să folosesc o altă baghetă ca să demonstrez că n-am trișat. Nu înțeleg ce este atât de greu de priceput că nu funcționează...
La Farmece a fost bine. Profesorul Flitwick a fost încântat. Nu mai văzuse de mult timp atâta talent. Nu mi se pare ceva atât de wow chestia asta.
Urmează Poțiunile. Sper să înțeleg ce se întâmplă de mă simt protejată de domnul Profesor Snape. E atât de confuz... Eu sunt o Potter, de ce nu am putut să-mi cunosc părinții? Poate că astăzi voi afla. Vom face o poțiune genealogică. Ar trebui să ne spună ultimele 10 generații ale familiei, dacă este făcută corect. Am urmat instrucțiunile și am testat-o. Părinții mei erau Lily Evans și James Potter... Dar Lily Evans era căsătorită cu Profesorul Snape... Nu înțeleg ce se întâmplă... Profesorul Snape vine taman la mine să vadă. Se pare că poțiunea din cazan e corectă... De ce s-ar întâmpla așa ceva...? Se pare că mă găsesc misterele, nu știu.
Profesorul îmi cere să stau după oră. Îmi spune să-l aștept pe un scaun. Fac ce-mi spune. Vine cu o femeie destul de tânără, cu un păr roșu de foc și înfoiat și cu ochi verzi ca smaraldul. E o atmosferă tensionată. Trebuie să fac ceva în privința asta. Cu ochii plini de lacrimi, doamna începe să povestească...