Ședința de terapie
Nu știu ce să fac. Sunt trează de vreo 3 ore. Și e abia ora 7 dimineața...
Sunt un pic speriată pentru că o să am o ședință de terapie. Mi-e destul de frică, deoarece nu știu exact ce se va întâmpla și ce va trebui să fac exact. Asta e. Până la urmă ar trebui să ajute la vindecarea minții, deci sunt gata să fac aproape orice pentru asta.
Probabil că se vede că n-am prea dormit, dar nu-mi pasă. Dacă rezist la ore și mănânc ceva, sunt mulțumită. Deși tot vreau să iau note bune și să nu greșesc, ceea ce e cam imposibil?! Eh, să mă ridic din pat totuși. Va începe curând micul dejun.
Mi se duce orice poftă de mâncare pe care aș putea s-o am. Reușesc să iau niște guri de sendviș și puțină ciocolată caldă. Nu e ce ar trebui, dar asta e. Nu vreau să mă enervez iar.
Am Farmece, Transfigurare și Poțiuni duble. O fi normal să ai ore cu ambii părinți în aceeași zi? Probabil că nu, dar, din nou, nu mă deranjează prea mult. Sper doar să nu o dau în bară.
Ok, Farmece. Oră un pic plictisitoare, deoarece am făcut numai teorie, totuși avem ca temă să căutăm eventualele pericole în a face vrăji, ceea ce mi se pare că dovedește maturitatea fiecăruia. Abia aștept să merg la bibliotecă, mi-e foarte dor de acel loc unde e liniște și pace.
Transfigurarea merge binișor, aflu că am luat un A, ceea ce mă supără, dar îmi țin gura închisă pentru că nu am nevoie de altă detenție sau confruntare. E suficient că doamna îmi dă note mai mici, doar pentru că nu pot folosi bagheta și incantațiile specifice. E ok, viața nu e corectă.
Cred că am uitat să vă spun, în lumea vrăjitoare există notele E (Excepțional), P (Peste Așteptări), A (Acceptabil), D (Deplorabil), G (Groaznic), T (Trol). Dacă iei cel puțin A, atunci ai trecut. Este necesar să iei cel puțin P, dacă vrei să iei un curs după examenele din anul 5.
Așa. Urmează prânzul și reușesc să mănânc un pic de tocană. Nu e pe cât ar trebui, dar mă străduiesc, deci ar trebui să conteze măcar puțin. Părinții se uită aprobator la mine că mănânc, deși și-ar dori să pot mânca un pic mai mult. E un proces totuși.
Vin Poțiunile. Avem de pregătit ingrediente pentru Felix Felicis și să sortăm ingredientele ca să nu fie vreunul alterat. E destul de interesant cât să nu mă adâncesc în gânduri, dar puțin cam dezgustător uneori.
Mai am o oră de teme și apoi temuta ședință de terapie. Nu mă simt în stare pentru ea, în plus mă simt foarte enervată de la Transfigurare și e complicat să mă calmez momentan. Plus că nu vreau să mi se zică iar că ceea ce gândesc sunt prostii și că ar trebui să le opresc să mă controleze. Că le pot controla singură, dar nu am voință...
Această oră a fost una dintre cele mai lente și grele ore din viața mea... Nu m-am putut concentra pe teme, n-am putut să citesc ceva...
Harry vine spre mine sau cel puțin îmi vorbește.
-Hermione, ce se întâmplă? Nu te-am văzut să scrii nimic și nici nu-mi spune că citești, că se vede că acea carte este întoarsă pe dos. Vrei să vorbim?
-Harry, nu pot face asta. zic eu cu o voce răgușită...
-Hei, sunt aici. Pot să-ți dau o îmbrățișare?
-Nu știu dacă ar ajuta, dar mi-ar plăcea.
-Orice pentru tine!
-Mulțumesc, ești cel mai bun frate din lume!!!
Mă îmbrățișează strâns și lung. Îi răspund și eu, deși nu reușesc atât de strâns.
-Bine, dar vrei să vorbim despre cum te simți? Sunt îngrijorat pentru tine.
-Ce-mi zice creierul e greu de nebăgat în seamă, iar faptul că sunt destul de enervată nu ajută cu nimic. Faptul că-mi vine să plâng și mă simt slabă, dorința de a dispărea, de a nu fi o pierdere de spațiu și un șoarece de bibliotecă, dorința de a fi acceptată, de a putea fi eu însămi, să fiu normală... Ar trebui să mai încerc să continui sau viața va fi atât de neagră... Nu zice nimic, știu că „cică” viața are și momente bune, că nu totul e negru, că vei fi bine într-o zi... Mă chinui de 10 ani să găsesc asta... Nu e suficient? Pentru mine da. S-ar putea să pun stop în curând... Scuze, nu trebuia să zic nimic! Nu merită discutat despre asta și nu mai vreau să simt nimic... Nu mai e loc pentru mine și „problemele” mele stupide de adolescentă nebună și enervantă ce nu știe decât să se plângă, să urle și să zbiere... Lasă-mă. E destinul meu să opresc tot ce ține de mine.
-Hermione, ai încredere în mine?
-Da...
-Ești iubită! Ești importantă! Tu contezi pentru mine, pentru Lily și Severus. Serios! Aș putea s-o chem pe mama sau pe tata ca să vorbim mai mult?
-Nu e nevoie. Sunt în regulă. Nu-ți face griji!
-Hermione! Haide, vino cu mine, te rog!
-Dar nu vreau! Sunt doar vorbe și gânduri! Sunt enervante, dar asta-i tot. Lasă-mă în pace! Vreau să fiu singură! Nu am nevoie de cineva care să zică că nu sunt ok și că n-am voință... Sunt sătulă. E suficient, lasă-mă în pace! Trăiesc, ceea ce nu e suficient pentru el. Ce ar fi suficient? Când va conta că nu mai pot, că lumea poate trăi fără mine? Voi mai conta după ce voi muri? Sau voi fi doar o altă „ciudată sinucigașă căutătoare de atenție”... Lasă-mă acum. Nu mai vreau și nu mai am nevoie de nimic, știi? Lasă-mă doar să fiu singură, oricum nu mai are rost nimic.
-Ok, ok. Sunt aici pentru tine! Tot ce simți e valid! Te rog, nu renunța! Pot să o chem pe mama sau pe altcineva? Ce crezi că te-ar ajuta acum?
- Nu cred că m-ar ajuta nimic. Ar trebui să dispar sau să fiu normală. Și nu am nevoie de nimic. Mersi că m-ai ascultat totuși!
- Nu ai pentru ce! Pentru asta sunt frații. Atunci stăm aici amândoi, bine?
- Bine. Stau aici și încerc să fiu în regulă...
- Hey, nu e nevoie să stai singură, ce-ar fi să ne jucăm ceva?
- Nu prea am energie. O să mă ascund în bârlogul meu. Voi fi ok. Poți sta lângă mine, dacă te face să te simți mai bine.
- Bine, hai să stăm aici atunci.
POV-ul lui Harry
Nici nu trec 2 minute că au ajuns părinții mei în cameră. Se uită la mine întrebător. Nu știu ce să zic, deoarece nu vreau să-i pierd încrederea surorii mele.
Ajung să le zic că am vorbit despre ceea ce simte și că se gândea tot mai mult la sinucidere și de faptul că se simțea o povară pentru noi toți și vrea să dispară ca să nu ne mai deranjeze pe noi...
Hermione era aproape adormită pe mine. Sunt încă îngrijorată pentru ea. Nu vreau s-o pierd și să fie vina mea. Totuși încerc să fiu puternic pentru ea.
Se pare că ora de pauză a trecut. Trebuie să o trezesc pe sora mea. Când să încerc ceva, a început să se zbuciume și să țipe. O țin de mâini ca să nu se rănească cumva, iar părinții mei reușesc să o trezească din coșmar.
POV-ul lui Hermione
- Nu vreau să vorbesc despre asta. A fost doar un vis. Nu e nimic important!
- Bine, draga mea, nu trebuie neapărat să vorbim despre asta! Vreau doar să știi că te iubim și ne pasă de tine!
- Știi, începe ședința de terapie. spune Lily
- Dar nu vreau! Nu mai am nevoie de nimic!
- Ce-ar fi să încerci, iar dacă nu poți, e total ok.
- Bine, voi încerca!
- Bine.
*************************************************
Vine domnul terapeut în cameră. Toți se retrag, lăsându-mă singură. Mi-e cam teamă.
-Bună, Hermione! Ce mai faci?
-Vreau să fiu normală. Chiar contează?
- Bine, e ok. Vrei să spun eu ceva sau vrei să începi tu?
-Ai putea vorbi tu?
-Sigur. Dacă ar fi să dai de la o scară de la 1 la 10, unde 1 înseamnă deloc, iar 10 înseamnă foarte mult, cam unde crezi că te simți acum?
- Cred că sunt undeva la 8. Sunt destul de aproape de a cădea peste marginea prăpastiei...
- Îmi pare rău să aud asta! Ce crezi că te-ar ajuta acum?
- Nu știu sincer. Cred că ar trebui să mă rănesc, sincer.
- Nu mă așteptam la acest răspuns, dar poți să-mi spui dacă ai gânduri de a te răni?
- Nu chiar, sincer. Mi-aș dori doar să pot alina durerea din piept. Se simte pur și simplu prea mult și am nevoie de o supapă pe care nu știu cum s-o deschid decât așa. Îmi pare rău!
- Nu, e ok. Tot ce simți este valid! Mulțumesc că ai spus ce te deranjează! Îmi pare rău că te simți așa, dar nu e ceva greșit în a avea emoții. E normal să le avem. Nu ești slabă pentru că nu le poți controla! Este ok să simți prea multe emoții. Sunt aici pentru tine!
- Mulțumesc mult! Nu știu dacă pot crede asta, dar mi-ar plăcea să fie adevărate aceste cuvinte.
- Vom lucra împreună! Sunt sigură că vei reuși să le vezi! Și sunt aici să te sprijin și să te ajut!
- Mulțumesc mult pentru cuvintele dumneavoastră!
- Nu ai pentru ce, dragă! Știu că e o întrebare incomodă, dar te-ai mai tăiat? Dacă da, poți să-mi spui ce anume crezi că a declanșat-o? Dacă nu știi, e total ok.
- Păi nici nu cred că a fost o zi în care să nu mă știi tu ce. O dată știu că m-am zgâriat inconștient, de cele mai multe ori voiam să mă alin. Nu a fost cu adevărat ceva ce am putut să opresc înainte să se întâmple...
- Hmm, pare că nu ai putut găsi ceva care să te oprească să te rănești, e așa?
- Cred că da... Mi-e rușine de mine. Vreau să slăbesc și să nu mai fiu atât de grasă și atât de slabă. Vreau să pot controla măcar o parte din durerea pe care o simt.
- E valid să simți asta! Când te simți furios de exemplu vrei să găsești ceva care să-ți poată domoli furia. E ok. Vom căuta să găsim metode care să funcționeze pentru tine, ok?
- Da, mă voi strădui. Nu vreau să-mi rănesc magia! Poate că nu mă văd în viață, dar mi-aș dori pot să văd viața ca ceva bun, nu ceva ca o obligație...
- Hmmm, vom lucra la asta. Vei reuși, sunt sigură de asta! Meriți să te simți bine și fericire. Voi fi aici să te sprijin!
- Vrei să spui ceva despre ziua de azi? Ce ai făcut?
- Păi am avut orele normale, m-am cam supărat la Transfigurare. Nu a fost prea greu să par că sunt ok. Nu am putut să dorm prea bine, am ajuns să mă trezesc pe la 4 dimineața... Am trecut prin mișcările zilei, dar n-am mai fost în stare să mă concentrez. Gândurile au devenit prea apăsătoare. Harry și-a dat seama și s-a străduit să mă țină de vorbă și să rămân în siguranță. Sinuciderea devine tot mai tentantă...
- Pare o zi destul de solicitantă. Sunt mândră de tine că mi-ai spus! Poți să-mi spui ce anume te-a supărat la Transfigurare?
- Păi m-a deranjat că am pierdut puncte pentru că nu am spus incantația pentru vrăji. Crede că înșel. Mie mi se pare mult mai ușor să mă concentrez pe sarcina în sine, decât să forțez magia folosind cuvinte și mișcări rigide ale magiei. Totuși e ok. Nu e ceva ce nu pot trece peste!
- Pare un motiv stupid să-ți scadă puncte și e destul de plauzibil să te enervezi. Nu e nimic jenant în asta! Este normal! Îmi pare rău că trebuie să treci prin asta!
- Nu e nimic. E în regulă! Oricum nu contează!
- Dacă zici așa, e ok. Nu vom mai vorbi despre asta, dacă nu te simți confortabil!
- Sincer nu mai am energie pentru nimic.
- E ok, ce-ar fi să tragi un pui de somn aici și eu lucrez la niște fișe? Sunt aici pentru tine, totuși.
- Cred că e o idee bună. Mulțumesc pentru tot!
- Nu ai pentru ce! E treaba mea să-i ajut pe alții!
POV-ul lui Harry
Sunt încă îngrijorată pentru Hermione, dar știu că e pe mâini bune. Trebuie să mă liniștesc și eu. Fac niște exerciții de respirație și sunt mult mai în realitate. Încă mă simt prost pentru că nu am putut s-o ajut mai mult. Nu e mare lucru, totuși. Îmi iau o carte și citesc din ea. Probabil că adorm, dar simt o mână pe umăr. Era mama care a venit să mă verifice. Mi-a zis că dacă vreau să vorbesc despre ceva, e acolo pentru mine. Chiar și după atâția ani, această afirmație mă face să plâng. Mă apropii întrebător și o îmbrățișez pe mama. Nu peste mult o aud pe Hermione. Cred că a terminat terapia pe ziua de azi.
Mă duc spre ea. Pare mai bine, deși încă nu este într-o stare „normală” pentru ea.