Cum a început totul...
Capitolul 1
Părerea lui Hermione
Părinții mei nu vor fi încântați de mine. Probabil că voi fi iar bătută acasă pentru că nu pot să fiu normală. Totuși nu-mi pasă atât de mult. Mai mult mă sperie că tata va face iarăși asta…
***TW: Viol trecut implicit
De când aveam cinci ani, a început…
Mă punea să mă dezbrac, apoi mă lovea cu o centură până curgea sânge... Apoi mă lega de pat, mă făcea târfă și-mi spunea că n-o să fiu niciodată în stare de nimic... Dureau cuvintele, chiar mai rău decât bătaia... Apoi se băga în mine și mă punea să-l implor mă oprească... Nu prea făceam asta, deoarece nu voiam să-i arăt că sunt slabă. Eram puternică, nu eram o sclavă. Totuși ajungeam să-l rog să se oprească pentru că ajungea să-mi curgă sânge și nu mai puteam de durere. Era greu să fii singură la părinți pentru că primeai toate pedepsele...
După ce tata pleca, plângeam și speram că totul se va termina. Toată durerea, tot ce-mi făcea tata, bătaia...
Pentru un timp, chiar am crezut că e normal, că tuturor li se întâmplă asta...
***S-a terminat
Am început grădinița. Atunci mi-am aflat numele pentru prima dată. Eram Hermione Jean Potter. Nu înțelegeam exact, dar știam că părinții mei erau Granger. Oricum, aveam să cercetez cât se poate de curând. În prima zi, ne-a pus să ne desenăm familia. L-am desenat pe tatăl meu cu o centură, pe mama mea și pe mine ascunse de el. Totuși, mi-a venit în minte pentru o clipă o femeie roșcată cu ochi verzi smarald, un băiat cu ochi verzi smarald și un bărbat îmbrăcat în negru și cu un nas curbat. Așa că i-am desenat și pe ei.
Doamna educatoare s-a uitat peste desene. La mine a rămas surprinsă. Nu înțelegea de ce erau două familii. I-a trimis pe restul sa se joace și m-a întrebat ce s-a intamplat. Eu i-am spus că prima familie este cea cu care trăiesc, iar cealaltă este dintr-o amintire foarte veche. Doamna m-a întrebat dacă sunt bătută acasă. I-am zis că da. M-a întrebat dacă părinții mi-au făcut și altceva. Nu am zis nimic, dar cred că a înțeles din privirea mea.
M-a lăsat în pace să mă joc cu noii mei colegi. Mi s-a părut foarte ciudat că toți se jucau frumos, nu se certau și nu se băteau sau vorbeau urât. Mai ales că își spuneau pe numele lor. Nu se numeau ciudați, nebuni sau leneși. M-am apropiat de câteva fete care plângeau. Le-am întrebat ce sa întâmplat. Ele mi-au spus că era dor de părinți. Nu am știut exact ce să spun, așa că le-am întrebat dacă vor să se joace ceva.
M-au întrebat ce aleg: Adevăr sau Provocare? Lena a fost prima care m-a întrebat. Am zis provocare, deoarece mi-era frică de ce adevăruri îmi puteau cere. M-a pus să o pup pe buze. Am făcut-o și mi-a plăcut. Nu i-am zis asta totuși, ci am continuat jocul. Până la final, am aflat că Lenei îi plac dulciurile, îi e frică de păianjeni, îi e frică de înălțimi și îi place să spună poezii, iar Elianei îi plăcea să cânte la chitară și să-și ajute mama la făcut prăjituri. Eu am făcut doar provocări. Nu voiam să vorbesc despre nimic legat de mine.
Acasă am dat de niște părinți foarte furioși. Erau și niște polițiști acolo. M-au pus să răspund la întrebări. Am mințit cu nerușinare, deoarece nu voiam să-i înfurii și mai mult pe părinți. Până la urmă au plecat. Am fost bătută foarte tare și n-am mai avut voie să mănânc până mă întorc de la grădiniță a doua zi.
Eram atât de proastă. Nici măcar nu eram în stare să spun adevărul. Urma să fie și mai rău, cel mai rău de până acum. Nu mai vreau să trăiesc. Vreau să controlez durerea. Vreau să fiu eu stăpânul, nu altcineva…
Am început să mă lovesc cu capul de pereți. Ajută să nu mă mai gândesc la nimic.
Așa cum am presupus, a fost mult mai rău decât înainte. Primeam bătăi de 3 ori pe zi, mâncare o dată pe zi și sunt încuiată într-o debara ce mi-a devenit cameră…
Nu mi-a plăcut, dar nici nu am urât asta. Deja simțeam că merit tot ce mi se întâmpla. Nu a mai fost nimic special din acea zi. La grădiniță doream să învăț cât de mult puteam și cel mai mult îmi doream să pot citi și să pot scrie. Aș putea să scriu într-un jurnal și nu ar trebui să vorbesc despre ce s-a întâmplat…
Colegii mei au început să râdă de mine pentru că stăteam cu nasul în cărți mai tot timpul. Eram șoarecele lor de bibliotecă. Doamna educatoare m-a observat cât de singură eram și mi-a dat o provocare în care cel puțin o oră să nu fac nimic legat de o carte. Era așa de greu totuși… Pur și simplu cărțile îmi dădeau speranță. Că totul se va rezolva la un moment dat. Totul a continuat așa și la școală până la începutul gimnaziului.
De ziua mea, la 10 ani, am primit o scrisoare ciudată care îmi spunea că sunt vrăjitoare. Nu știam ce să cred, așa că am mers la bibliotecă. Am descoperit că există vrăjitoare și vrăjitori și că erau arși pe rug… Am hotărât că voi accepta să merg la acea școală de vrăjitori, cu condiția să-mi continui, în paralel și școala oamenilor normali. Am înțeles de ce nu eram normală ca părinții mei.
Până de 1 septembrie, am citit toată biblioteca de la școală. Am vorbit cu Hogwarts, dar și cu școala la care învăț, astfel încât să-mi pot finaliza și cursurile școlii „muggle”, cum o numeau ei. Urma să intru la ore online, iar în vacanțele de Crăciun, de Paște și de Vară îmi dau examenele școlare. Urma să fie foarte stresant, știam asta, dar am vrut să fiu asigurată și în lumea normală.
În acea zi le-am spus părinților despre scrisoare și mi-au zis că va trebui să mă descurc singură. Mă vor duce doar la gară. Restul va fi numai responsabilitatea mea. Nu eram surprinsă, dar mi-aș fi dorit să le pese de mine. Asta-i viața, totuși.
Am crezut că la Hogwarts va fi mai bine. Mai bine nu-mi făceam speranțe false care mă ucideau pe dinăuntru. Erau atât de multe persoane care erau în primul an, se pare. De când mă știu, mi-a fost frică să fiu într-un loc cu multe persoane. Nu aveam decât un geamantan cu câteva haine și niște caiete și stilouri, pixuri... Nu știam ce voi face mâine. Am așteptat sortarea, deoarece eram foarte curioasă în ce casă voi fi aleasă. Mă așteptam la Gryffindor, dar nu aveam nicio dorință anume.
Jobenul Magic m-a privit cu atenție. Nu înțelegeam de ce îmi pune diverse întrebări, dar am răspuns la ele. Până la urmă nu știa ce distincție să facă: Gryffindor sau Ravenclaw. După încă un șir de întrebări a decis. Sunt un Ravenclaw (voia să zică Ravendor, dar s-a abținut). L-am întrebat ce înseamnă Ravendor și mi-a zis că 51% Ravenclaw și 49% Gryffindor. Am fost uimită. Totuși am înțeles că nu totul e ceea ce pare.
M-am dus către Masa Ravenclaw. Automat, mi-a apărut o cravată auriu cu albastru. Nici măcar nu aveam o robă. N-am știut ce să fac de rușine. Câțiva colegi s-au uitat la mine urât, dar majoritatea n-au zis nimic. Cineva a zis că Ravenclaw ar trebui să învețe și să respecte regulile, ceea ce eu nu făcusem. M-am înroșit, dar nu am răspuns. Voiam să le arăt diferența dintre aparență și esență, dar nu acum. Nu era momentul.
A doua zi, m-am trezit pe la 5 și am așteptat să se deschidă biblioteca. Am reușit să fac rost de manualele din primul an. Totuși nu aveam nicio baghetă, nu aveam nimic din ce era necesar, cum ar fi penele de scris, telescopul, pergamentul și robele. Urma să mă fac de rușine. Nu am fost pe fază, așa că am ajuns la etajul 7. Mă concentram foarte tare pentru că voiam să-mi găsesc o baghetă și niște cărți de citit în plus, poate. Mă mișcasem de 3 ori de-a lungul peretelui, când, spre mirarea mea, a apărut o ușă. Am intrat rapid, deoarece nu eram sigură dacă încalc o regulă și erau multe baghete acolo. Am încercat să mă gândesc care ar fi cea mai bună dintre ele. N-am știut ce să fac cu ele, așa că le-am pus în mână. Niciuna nu se potrivea... Când eram pe cale să renunț, am observat un fel de toiag. L-am luat și el se potrivea perfect. Mi-a vindecat cucuiele pe care le aveam în cap de mult timp.
Chiar era puternică, dar nu am vrut să fiu sclava unei baghete. M-am hotărât că voi face orice magie este nevoie fără baghetă. Se pare că era 6:30. Am făcut rost de un ghiozdan de acolo și mi-am pus tone de cărți în ele. Unele dintre ele erau scrise de mână. Am hotărât să cobor la masă și în după-amiaza aceea să descopăr ce se întâmpla. Am făcut rost și de niște robe cam jerpelite. Cu niște farmece le puteam repara. Momentan rămâneau așa.
A început prima zi de școală. Sunt destul de entuziasmată! Sper să mă înțeleg cu colegii. Eu voi încerca să fiu sinceră cu ei și să-i ajut pe cei care au nevoie. Totuși nu mă voi lăsa călcată în picioare. Am auzit că există o fată și un băiat din anul 5 în fiecare casă care este prefect. Speram că dacă rezist până atunci aș putea deveni unul. Mi-ar plăcea să pot fi unul. Îmi place să-i ajut pe ceilalți.
Am ajuns prima la masă. Mi-am ales niște mâncare vegetariană și am început să mănânc. Aștept să primesc orarul. Vine profesorul Flltwick și îmi dă orarul. M-a întrebat dacă am dormit bine. Am zis că da, ce rost avea să-l îngrijorez. Am dormit doar 3 ore, dar nu contează. Rezist bine când dorm mai puțin:). M-am uitat pe orar și văd că am două ore de Istoria Magiei, 2 ore de Farmece și 2 de Poțiuni. Din ce am apucat să citesc, păreau foarte interesante Poțiunile.
Am pornit spre Istoria Magiei. Nu voiam să întârzii. Am reușit, cu greu, să ajung la timp. Trebuie să citesc mai cu atenție „Hogwarts, o istorie” de Bathilda Bagshoot. În ea e scrisă locația fiecărei clase...